Posted by : MARIVS IMPERATOR 28 May 2014

Mi-aş dori ca acum când avem şansa unor cunoştinţe tehnice de neimaginat până acum 50 de ani, să nu mai repetăm greşeli absurde sau copilăreşti din evoluţia unui oraş sau a arhitecturii, să nu mai avem faţade pompoase şi pereţii ce dau în spate trataţi în formă lisă, calcane lăsate de izbelişte sau clădiri copiate unele după altele până la cel mai mic detaliu. Chiar mi-aş dori să văd un basorelief sau un mozaic pe o clădire modernă care să trateze stilizat sau nu teme privitoare la comerţ (dacă este o bancă sau minister al economiei), justiţie sau învăţamânt. Se poate să pară o idee învechită, însă un perete de sticlă contorsionat în fel şi chip, oricât de greu tehnic ar fi de realizat sau de inovator, mă lasă rece! De prea multă vreme arta din arhitectură a fost înlocuită cu precizia calculatoarelor sau a calculelor contabililor! Stilul neo-românesc consider că s-ar preta încă foarte bine imobilelor particulare de locuit din mediul rural sau chiar şi pentru unele instituţii publice. Personal aş aprecia o casă care împleteşte elemente din stilul neo-românesc (cult) cu altele copiate/inspirate după casele (foarte) bătrâneşti care au supravieţuit în zonele rurale. Nu consider că o asemenea casă ar fi una artificial creată, atâta vreme cât eu vibrez cu viaţa de acolo, ci nu cu urbanul rece şi impersonal, atâta vreme cât reprezintâ un soi de rafinare a caselor mai înstărite de acum 60-70-80 de ani. Sunt trei forţe care modelează arhitectura: finanţele, puterea (statul) şi aspiraţiile oamenilor. În momentul de faţă finanţele dictează unor arhitecţi servili/incapabili doar execuţia unor cutii de locuit sau de făcut afaceri; statul nu dictează prin comenzile sale nici-o direcţie oficială sau vreo preferinţă rafinată, iar aspiraţiile oamenilor din România modernă se rezumă la opulenţă cu materiale ieftine, maimuţărirea unor forme arhitecturale văzute prin reviste străine, termopane şi suprafaţă căt mai mare. Este normal să construim în spiritul epocii noastre, adaptat la istoria şi specificul acestor locuri (aşa cum art deco-ul românesc din anii 1920 - 1940 nu a fost în niciun caz o copie a aceluia din occident, ci o interpretare locală), să ne păstram, atât cât se poate, elementele noastre din arhitectura ţărănească sau neo-românească sau să împletim un stil nou dintre cel actual şi multă inspiraţie interbelică (aşa cum stilurile din secolele 18-19 au reinterpretat teme antice). Aşa cum decopertăm situri arheologice şi le acoperim cu o clădire sau cu un drum de sticlă încât curioşii să poată vedea cum se trăia pe vremuri, tot aşa cred ca ar fi util şi să reconstruim o serie de clădiri dispărute din cauze naturale sau spulberate de mân(i)a omului. În fond un Hotel Novotel este nesemnificativ la scala istoriei în faţa fostului Teatru Naţional, unde s-au modelat şi creat curente culturale. Deşi nu sunt claustrofob, clădirile foarte înalte îmi creează o stare de copleşire, parcă mă strivesc, iar între un turn de 100 de etaje care arată ca un cilindru şi o clădire joasă, însa unde te poţi simţi eliberat de tot acel beton, unde poţi respira, aleg invariabil pe cea din urmă. Nu există o definiţie clară a arhitecturii, dincolo de aspectele ce ţin de funcţionalitate, stil şi eficienţă economică. Vitruvius (architect din antichitate) spunea că arhitectura oferă ordine şi simetrie în viaţa unui grup de oameni. Arhitectura este importantă în măsura în care oamenii îi recunosc valoarea şi se supun normelor acestora. Dacă lăsăm deoparte raţionamentul strict economic al rentabilităţii materialelor, arhitectura poate influenţa sociologic generaţii întregi de oameni, poate schimba valori sau făuri modele. De asemenea, arhitectura este o oglindă foarte fidelă a unei epoci, a aspiraţiilor oamenilor, dar şi a politicii. Dacă ne referim la perioada post 1990, constatăm că arhitectura romanească a devenit un fel de sat fără caini. Odată scăpată de controlul exhaustiv al conducerii comuniste, romanii au înţeles greşit libertatea oferită. Arhitectura actuală din Romania este, din păcate, o arhitectură de obiect, care nu ţine cont de specificul zonei sau de vecinătăţi, maimuţărind forme specifice celor occidentale, dar într-o manieră provincială. Deci, în consecinţă, ce demolăm şi ce păstrăm? Dar, mai ales, ce construim în locul lor?

Leave a Reply

Subscribe to Posts | Subscribe to Comments

- Copyright © Arhitectura si urbanism in Romania -